1. In fiecare zi…

recitesc ce scriam in jurnal in anii trecuti. 

Sunt in septembrie 2019 si am gasit o idee foarte faina, dar pierduta. Si acum regasita. 

O redau fix cum a fost scrisa atunci: 

“Marc are 2 ani. O metoda buna de a alege pe ce cale sa o iau, atunci cand am o dilema, este sa urmez un principiu simplu: daca viata mea ar fi un film si ziua de azi ar fi un episod, as vrea ca Marc sa il vada? Ce ar invatat din el? Ce ar descoperi despre mine? Mi-as dori sa inteleaga de ce am decis asta si nu cealalta? Care sunt motivele din spate? Care sunt ingrijorarile sau exaltarile aferente?”

2. Sa ma lecuiesc de obsesia de a avea ultimul cuvant. Asta a fost unul din obiectivele nescrise si nerecunoscute a anului trecut. 

Pentru ca prefer sa fiu linistit decat sa mi se dea dreptate, era musai sa gasesc o solutie la problema descrisa. 

Singurul lucru care a functionat a fost sa ascult pe cineva zicand o prostie evidenta si apoi sa observ ce se intampla in mintea si in corpul meu. 

Sa imi pun intrebari. 

De exemplu, de ce ma roade ca X nu are dreptate desi subiectul e marginal? Daca tot is atat de atent la rezultatul final (sa fiu linistit) de ce conteaza pentru mine concluzia cuiva daca ea nu ma afecteaza in vreun fel? 

Daca vreti sa va certati mai putin si sa fiti mai linistiti, merita sa incercati. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. "The world seems to be accustomed to delaying gratification less and less, which means the rewards of delaying gratification grow more and more."