1. Ma gandesc…

atunci cand trec pe langa locurile unde am copilarit ce se mai intampla cu prietenii de atunci. 

Si ajung acasa, deschid facebook-ul si incep sa caut. 

Pe cei mai multi ii vad cu familii, copii, cu job si prin fata ochilor imi ruleaza un noiam de amintiri. 

“M-as fi gandit atunci cand eram mici ca azi o sa fim aici, asa?”

Pe unii nu-i mai gasesc si invariabil vreau sa stiu mai multe. 

E un mix de curiozitate si un sentiment ciudat de datorie sa stiu ce se intampla cu cei care candva erau tot universul meu. 

Si apoi ma gandesc ca asa va fi peste 20 de ani si cu oamenii care acum sunt in jurul meu. 

Nu stiu la ce ajuta ideea asta. 

Poate sa fim putin mai constienti de ce se intampla in jurul nostru si sa nu mai lasam zilele sa se scurga goale, atat de asemanatoare una cu alta.  

2. Inca un motiv solid este ca devenirea nu se opreste. De la un la altul suntem diferiti chiar daca pe fond aceiasi. Nu e sexy sa acceptam ca ne schimbam desi ar trebui sa fie. 

Numai prostii raman la fel si se mandresc cu asta. 

Iar daca ne schimbam cu totii de la un an la altul, inseamna ca si relatiile dintre noi evolueaza in oglinda. 

Prieteniile, casatoriile, relatiile se sting cand devenirea actorilor devine fundamental diferita. Cand traiectoria e divergenta. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. “Imagine a world in which you’re unanimously adored by millions, but you hate yourself. Are you happy? Is it worth it? Now imagine a world where you’re disliked by everybody, but you love yourself. I propose that self-love-you would be happier.”