1. Să fii îndeajuns de…
bun pe un domeniu care îți este indiferent e calea sigură spre un lagăr emoțional.
Nici nu ești foarte bun ca să poți progresa, dar nici într-atât de slab încât să pleci să cauți altceva.
Nici nu îți place foarte mult ca să fii entuziasmat și să îți dorești să progresezi, nici nu îl detești ca să îți cauți repede alternative.
E îndeajuns de ok încât să nu te saturi peste cap și să zici AJUNGE.
E un mediu atât de periculos încât dacă stai prea mult începi să crezi că nici nu ai ști să faci altceva.
2. S-ar putea să nu fii la sfârșitul vieții tale, dar să fii la sfârșitul timpului petrecut cu cineva drag fără ca măcar să realizezi.
Scria Tim Urban despre faptul că după ce te muți din casa părinților tăi se derulează o matematică ciudată, aproape pe nesimțite.
Dacă vă vedeți o dată pe săptămână timp de 4 ore, într-o lună vă vedeți 16 ore, iar într-un an, 192 de ore. Asta înseamnă cam 8 zile.
La 18 ani, dacă stai cu ai tăi și te vezi cu ei 6 ore în medie pe zi, acumulezi 192 de ore cam în 30 de zile.
La 19 ani, după ce te muți, cât te vedeai cu ai tăi într-o lună, acum te vezi într-un an. Iar cât te vedeai într-un an, acum te vezi în 12.
Practic, dacă tragi linie, până să te muți de acasă, ai stat cu părinții peste 90% din timpul pe care îl vei petrece vreodată.
Altfel exprimat, când citești asta, s-ar putea să mai ai cu părinții tăi, mai puțin timp decât ai avut în clasa a 12-a, chiar dacă ei vor mai trăi încă 10-15 ani de acum înainte.
Pe mâine,
Vlad
P.S. “Heroes are expected to be flawless while villains are allowed to be human. The hero has to be perfect, the villain only has to be memorable.”

