1. Am fost mereu…
fascinat de lumile la care nu am acces.
Triburi izolate, civilizații dispărute, servicii secrete, dar și pușcării; locuri în care regulile, cutumele sunt foarte diferite de ceea ce noi trăim în mod recurent.
Și cum podcastul pentru mine e locul de care mă folosesc pentru a-mi satisface curiozitățile, l-am chemat pe Cosmin Dorobanțu, șeful sindicatului lucrătorilor din penitenciare, să filmăm un episod.
M-a pus pe gânduri, m-a ofuscat, dar am avut și momente în care am râs puternic. Așa cum e și trailerul.
Aici va fi premiera, duminică de la 20.00.
Mulțumesc, ca întotdeauna, pentru sprijinul necondiționat!
2. Mi-a fost greu să înțeleg un lucru relativ simplu: un om nu îți poate oferi mai mult decât are de dat.
Și formularea în sine e atât de mecanică încât ți se pare că este evident.
Nu e; e foarte contraintuitiv pentru că noi gândim plecând de la alți parametri.
Așteptăm mult de la cei care ne sunt apropiați, indiferent cât pot oferi.
Așteptăm mult de la cei pe care îi idolatrizăm sau ni se par modele.
Așteptăm mult de la cei care au joburi publice.
Proximitatea unei persoane nu o face neapărat și mai capabilă de a oferi ceea ce noi ne-am dori.
Pe mâine,
Vlad
P.S. “If strangers choose your direction, applause becomes a leash”.

