1. De fiecare…
dată când vorbesc cu alți părinți ajungem invariabil la subiectul bunicilor care sunt complet diferiți cu nepoții lor vs cum erau ca părinți cu noi.
Pentru o vreme ajunsesem la concluzia că e consecința relaxării venită odată cu înaintarea în vârstă.
Apoi m-am întâlnit cu o prietenă (Hello, Cecilia!) săptămâna trecută și mi-a dat lumea peste cap.
„Perspectiva mea e că bunicii exemplifică iubirea far’ de leadership. Părinții (buni) trebuie să le aibă pe ambele”.
Iar asta m-a dus cu gândul la ce se întâmplă atunci când e prea mult leadership și, prin comparație, prea puțină iubire.
2. Recitind jurnalul meu din urmă cu câțiva ani am regăsit un pattern pagubos: sărbătoream orice reușită pentru câteva ore, uneori momente, iar mă bântuia un eșec zile sau săptămâni întregi.
Nu ar fi o problemă dacă bântuiala asta nu ar provoca o scădere a șanselor unei viitoare reușite. Practic, dacă nu ești atent și conștient, eșecul de azi devine sămânța eșecului de mâine, o zală într-un lanț al slăbiciunilor.
Să eșuezi e parte a procesului de înaintare spre o reușită care contează, dar dacă transformi episodul într-un priveghi se oprește și procesul.
Ca să poți reflecta eficient e nevoie să te oprești din a te judeca prea aspru.
Pe mâine,
Vlad
P.S. “No one looks back on their life and says: I wish I hadn't gone for it, said what I thought, asked for what I wanted, bet on myself, and taken my shot. No one tells stories of Netflix and chilling away their lives.The meaning you are looking for is in the experiences you are avoiding.”

