1. Atunci cand…

dai vina pe altcineva, chiar daca ai dreptate, se intampla un fenomen pe care nu-l vrei in viata ta: dai putere celui blamat, un element extern. 

Am mai scris despre asta de-alungul timpului. Inevitabil, daca un subiect e foarte important creierul imi tot revine la el. 

Cand ceva semnificativ nu merge bine, adesea e un mix de motive. 

Cu cat timpul petrecut asupra celor ce tin de tine e mai mare cu atat scad sansele sa se intample in viitor. 

Obiectiv, as vrea sa fiu de vina pentru tot ce e important in viata mea pentru ca asa as sti ca daca “ma inchid in laborator” si incep sa mesteresc, lucrurile ar putea lua o turnura favorabila foarte repede. 

Cand arunci cu vina spre altii, obtii cel mai toxic drog: te impaci cu propriul ego (“eu sunt/am facut ok"). 

Efectul drogului te va pune ulterior in fata unor situatii tot mai dificile. 

Pe masura ce viata inainteaza vrei sa fii tot mai pregatit sa depasesti problemele, nu tot mai inert, dependent, prizonier al sansei si a conditionarilor externe.  

2. Am citit pe undeva, nu mai retin unde, ca viata se traieste cu inima deschisa, dar cu garda ridicata. 

Partea a doua vine cumva natural, instinctual.  

Prima parte cred ca e unul dintre secretele contra-intuitive ale vietii. 

Cu cat reusesti sa tii inima mai deschisa in ciuda tuturor vicisitudinilor, cu atat viata e mai traibila. 

Problema e ca beneficiile sunt greu cuantificabile, iar pretul de platit e ultravizibil si se simte pentru o lunga perioada de timp.  

Dar cum ar putea fi o viata frumoasa fara o inima deschisa?

Pe maine, 

Vlad

P.S. “The key to staying unintimidated is to convince yourself that the person you're facing is a mere mortal, no different from you-- which is in fact the truth. See the person, not the myth. Imagine him or her as a child, as someone riddled with insecurities. Cutting the other person down to size will help your keep your mental balance.”