1. Atunci cand nu vezi…

pentru o perioada mai lunga pe cineva, cand va revedeti, e firesc ca fiecare sa se fi schimbat macar putin. 

Schimbarile sunt de tot felul, dar una pe care am observat-o recent si de atunci parca tot mai des, ma intristeaza in mod special. 

Oamenii carora le-a fost stinsa flacara din ochi. 

Cei care erau candva sufletul petrecerilor, a vacantelor si aveau mereu o vorba buna la indemana, acum par blazati. Nu mai au energie, mimica fetei e mai-mereu aceeasi iar valvataia din ochi a disparut. 

Nu ii mai entuziasmeaza mare lucru, sunt fatalisti si pare ca duc mereu o uriasa povara in spate. 

Nu e o vina propriu-zis, ci un blocaj. 

Un labirint din care nu mai stiu cum sa iasa. Un default care-i bantuie. 

Asa imi imaginez eu iadul pe pamant. 

E un loc unde vrei nu vrei sa ajungi orice ar fi. 

2. Oamenilor buni le este frica de cum se vor simti cand vor esua, nu de esec in sine. 

Le este frica de cum se vor simti atunci privirile ii vor tintui din cine stie ce motive, iar ei vor crede ca e din pricina chixului pe care l-au dat. 

Cred ca asa e si in relatiile, de tot felul, care sunt sortite esecului. 

Nu abandonezi corabia nu pentru ca mai crezi ca se poate redresa, ci de frica sa nu ramai singur. 

Asta desi singuratatea vine la pachet cu doua lucruri foarte valoroase: libertatea si posibilitatea unui nou inceput. 

Pe maine,

Vlad

P.S. “People get the mind and quality of brain that they deserve through their actions in life”