1. Imi place atunci…

cand cineva care ma citeste sau care ma cunoaste imi atrage atentia asupra unei greseli, a unei erori de gandire sau poate ceva exprimat aiurea, neclar. 

Dar daca se intampla acelasi lucru numai ca de la un necunoscut?

Daca scopul este sa progresezi nu ai voie sa te superi sau se te aricesti cand ti se ofera posibilitatea sa o faci. 

Claudiu Nasui a spus la podcast o chestie misto: 

“Daca un om rau vrea sa face ceva bun, mie mi se pare ca trebuie sa il incurajam.” 

E o perspectiva utilitarista foarte corecta si pragmatica. 

De la oricine putem invata si respingerea unei idei doar pentru ca nu ne place de acea persoana e dovada de slabiciune. 

Sa nu putem asculta pareri cu care nu suntem de acord nu e decat un semn ca nu avem incredere deplina in propria noastra capacitate de a judeca corect. 

O gandire limpede nu are nevoie de protectie. 

2. Doi dintre cei mai buni oratori din istoria lumii, Cicero si Demostene, ilustreaza o idee draga mie. 

Atunci cand Cicero vorbea, oamenii il ascultau ore intregi (da, pe vremea aia attention span-ul nu era 3 secunde 😀) si la sfarsit spuneau fara exceptie: 

“Ce frumos a vorbit!”

Demostene pe de alta parte nu era la fel de shiny, nu avea un stil cu multe floricele si cuvinte pompoase. 

Totusi, cand el termina de vorbit, atenienii erau deja la usa cu mainile pe arme. 

Nu e o conditie sine qua non sa vorbesti frumos ca sa ajungi in sufletul oamenilor si sa ii inspiri. 

Daca e doar frumos, dar lipsit de utilitate, nu e musai. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. “The decisions with the highest reward are ones that feel right before they make sense".