1. De fiecare data…

cand ajung prin vreun aeroport ma mai uit si la alte porti de unde se pleaca spre destinatii cu diaspora mare. 

Si ma uit, oricat de ciudat suna, in ochii oamenilor care asteapta sa se imbarce. Unii cu lacrimi, altii cu zambetul pe buze, multi cu copii mici. 

Simt ca ma transpun in diferite momente ale vietii mele. 

De la entuziasmul primelor luni in Madrid cand abia asteptam sa ajung acolo la zborurile din anul 4 cand parca mai mult ma bucuram sa ajung acasa, in Iasi, decat atunci cand ma intorceam in Spania.

Dar dincolo de tumultul asta, a existat si o constanta: o tara ar trebui sa aiba grija de oamenii ei indeajuns de bine incat acestia sa nu plece de nevoie sau sufocati de un stat care le cere mai multe decat le ofera. 

O tara care se depopuleaza si impinge sute de mii de familii la o separare nenaturala de celelalte rude, se vindeca extrem de greu. 

Asta imi aduce si de doua versuri din “Devils & Dust” melodia lui Bruce Springsteen: "What if what you do to survive / Kills the things you love?"

2. Tocmai m-am intors de la o filmare cu un invitat care mi-a repetat, in diferite forme, faptul ca e un om liber si de asta poate vorbi deschis despre orice si isi poate alege singur cum sa-si petreaca fiecare zi. 

Cred ca e misto pentru o perioada de timp. 

Poate chiar lunga. 

Dar mai cred si ca existenta constrangerilor e un aspect vital al vietii noastre. 

Suntem facuti sa ne fortam, sa cucerim, sa avansam, sa incercam, sa esuam, sa progresam, sa fim in continua miscare. 

Ca nu stim cand sa ne mai si oprim, sa ne recuperam, e de fapt problema. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. “The greatest quests are worthwhile not just because of the rewards they bring, but also because of who we must become along the way.”