1. Foarte putini din…

oamenii pe care ii priveam apreciativ si i-am cunoscut ulterior s-au ridicat la nivelul proiectiei mele. 

Cel mai adesea pentru ca eu am tins mereu sa idealizez lucrurile la care ma uitam in sus. 

Cand eram in liceu mi se parea ca trebuie sa fie destept din cale afara sa devii profesor universitar. 

Cand ma gandeam sa devin jurnalist, mi se parea ca editorialist la Gazeta Sporturilor e totuna cu a castiga la loto. 

Ma incearca acelasi sentiment cand lumea ma intreaba: “Cum e sa te urmareasca 600.000 de oameni pe social media?”...doar ca invers. 

Lumea crede, cum era cazul meu, ca-i vreo mare smecherie. 

Nu-i nimic, dar nu-i nici vreo chestie care sa imi schimbe starea atunci cand sunt mai blue. 

Asa cum probabil se gandesc atatia profesori universitari si editorialisti de pe la ziare. 

Idealizam prea mult ce nu avem si ne obisnuim prea repede cu lucrurile care altcandva ar fi parut nemaipomenite. 

2. Cele mai multe oportunitati sunt in viitor iar asta e cel mai bun argument pentru optimism. 

Glorificam trecutul si nu putem sa ne impotrivim la asta. E un bias si cu asta basta. 

Dar putem totodata sa rationalizam faptul ca doar prezentul si viitorul ne sunt la indemana. 

Iar din cele doua, viitorul vine cu un spectru mai larg de oportunitati, din motive evidente.

Cu toate astea, in general, ne ingrijoreaza viitorul. 

Ciudate creaturi mai suntem.  

Pe maine, 

Vlad

P.S. “But almost everything worthwhile—like wisdom, leadership, mastery, opportunity—takes far more time than we expect, than we want. The timeline is longer. The apprenticeship is longer. The climb is longer. It won’t be easy. But who ever said it would be?”